fbpx

Cum mă pregătesc pentru epilare?

Cum ma pregătesc pentru prima ședință de epilare definitivă și cum tratez zona pe tot intervalul de timp dintre ședințe?
Am decis să mă epilez definitiv și este necesar să parcurg următorii pași:

  1. Citesc pe site despre tehnologiile disponibile, verific și pagina de compartator tehnologii apoi intru la calculatorul de preț, imi selectez zonele, văd cât costă, și imi aleg tehnologia care cred că este cea mai potrivită pentru mine. Dacă am dubii, oricând pot suna sau pot întreba pe pagina de Facebook mai multe detalii.
  2. Am grijă să nu fiu sub tratament medical, trebuie să fie trecute minim 10 zile de la ultima pastilă administrată până la ziua primei programări. 
  3. Nu mă mai expun la soare, nu mai merg la solar, nu mai folosesc autobronzant cel puțin 3 săptămâni înainte de prima ședință și ideal ar fi deloc între ședințe.
  4. Trebuie să am în vedere neapărat ca zona vizată înspre epilarea cu SHR/DPL/LASER să nu fie epilată cu ceară sau smulsă de către alte aparate cu minim trei săptămâni înainte.
  5. Înaintea programării cu minim o zi, rad zona vizată cu lama și după ultimul duș, înainte de tratament, am grijă să nu mai aplic cremă hidratantă/ bronzantă/ ulei/ deodorant/ antiperspirant/ fond de ten/ pudră sau alte tratamente ce presupun diferite tipuri de unguente.
  6. Sun sau scriu pe facebook.com/epilrapid pentru o programare și solicit totodată și indicațiile complete.
  7. Mă prezint la salon cu cea mai mare relaxare, nu uit să întreb în legătură cu toate nelămuririle pe care le am, deși voi primi informații în legătură cu subiectul.
  8. Imediat după sesiunea de epilare, nu fac duș cald, nu folosesc substanțe cu alcool, nu merg la piscină, saună, împachetări până abia după ce au trecut cele 24 de ore de la tratament (timp în care posibila roșeață va trebui să se reducă sau chiar să dispară). Nu mă expun la soare/plajă 48 ore post tratament.
  9. După prima ședință voi observa că părul îmi va crește în mod firesc deși cu o insesizabilă încetinire, iar după aproximativ 7-14 zile post tratament mă aștept să sesizez o rărire a firelor de păr în zona tratată (acestea vor începe să cadă; dacă încerc să trag cu o pensetă va trebui ca unele să iasă din piele cu mare ușurință – acest lucru nefiind obligatoriu chiar de la prima ședință)
  10. Pot să rad zona pe care o epilez definitiv, ori de câte ori doresc între ședințe, însă nu pot să mă folosesc de alte aparate de smuls sau ceară. Rad dar nu smulg!
  11. Este recomandat să folosesc creme hidratante sau specifice recomandate (totul este la alegerea mea în funcție de efectul pe care doresc să îl obțin asupra pielii mele).
  12. Dacă este vorba despre zona feței, pot să aplic fără griji cremele rutinei zilnice și fond de ten ( între ședințe dar nu înainte de ședința de epilare și nici după 24 de ore – excepție făcând crema aplicată în salon de către personalul avizat).

Am fost des întrebați în legătură cu toate aceste lucruri și am decis să vi le aducem la cunoștință tuturor, indiferent de salonul sau tehnologia pe care îl/o veți alege în dorința de a vă epila definitiv.

Sperăm să vă fie de folos,
Echipa EpilRapid